Pizza, o alternativă bună și rapidă

Care e diferența dintre pizza făcută acasă și cea cumpărată de la restaurant? În mare parte rețeta blatului și bucătarul cu secretele sale. Prețul e asemănător, dacă nu vorbim despre pizzerii cu fițe. Eu obișnuiesc să îmi cumpăr dintr-un loc, unde știu că e bună și ieftină. Prefarata mea e quattro stagioni, deși are ciuperci și aceasta, dar parcă nu sunt atât de rele. În general nu le suport.

Îmi place cu blat gros, crocant și mult ketchup dulce. Nu mă dau în vânt după cel picant, deși îmi plac mâncărurile picante. Pizza îngrașă. Nu doar datorita faptului că nu o bem cu apă, cine bea apă la pizza? O cola, o fanta, un pepsi, oh, parcă nu te-ai mai ridica de pe scaun apoi, asta fiind o altă cauză.

Aseară mi-am comandat două pizza, mari. Am încercat să calculez cam cât ar costa să o fac în casă și surprinzător, prețul a ieșit mai mare, la cea făcută acasă. Puțin, ce-i drept, dar asta mi-a și venit gata făcută, direct la ușă. Pe lângă asta mai e și sentimentul acela când deschizi cutia și te lovește un miros superb. E păcat că nu pot mâca prea mult din ce îmi place, nu pot prea mult timp, mănânc prea repede și nu reușesc să îi simt gustul precum mi-aș dori. Îmi e greu să lupt cu poftele, de aceea nici nu prea mai încerc să o fac.

Pizza este o gustare, o masă, ba chiar și la micul dejun merge o felie rece. Este prea bună să nu îți placă, iar dacă tot ziceți că nu vă place, atunci ar fi cazul să-i mai dați o șansă, sigur nu ați nimerit pizzeria sau ingredientele pe placul vostru. Prima pizza am mâncat-o la ziua unui prieten, cred că aveam vreo 10 ani, da, știu, târziu, dar de atunci, m-am îndrăgostit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *