De ce să nu-ți faci o relație la distanță

Din păcate în urmă cu câţiva ani am avut o mare decepţie în dragoste iar de atunci am ales că am nevoie de o oarecare perioadă de timp în care să fac o pauză a relaţiilor. Am avut înainte chiar şi câteva astfel de relaţii la distanţă care la început deşi păreau destul de promiţătoare au avut din păcate (sau din fericire în cateva cazuri) un sfârşit destul de rapid.

Aşadar, dat fiind faptul că în ziua de azi văd tot mai mulţi tineri care aleg să-şi piardă timpul cu astfel de relaţii la distanţă care nu fac altceva decât să le mănânce timpul şi viaţa, am ales să fac o listă cu câteva dezantaje pe care le au relaţiile la distanţă şi pe care le-am experimentat chiar pe pielea mea.

• Comunicarea – unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care le oferă, practic, relaţiile în care cei doi parteneri se află la distanţe mari este comunicarea. Faptul că nu pot vorbii decât prin telefon sau internet slăbeşte încet încet relaţia dintre cei doi.

• Fidelitatea – chiar dacă se pot face infidelităţi chiar şi atunci când cei doi locuiesc în aceeaşi casă, probabilitatea ca acestea să aibă loc este mult mai mare atunci când locuiesc în oraşe sau chiar ţări diferite.

• Contactul – în acest punct nu este vorba de contact pe post de comunicare ci la contacte fizice care cu toţii ştim că au un rol destul de important şi fundamental în relaţii şi aceste contacte încă nu pot fi desfăşurate prin telefon sau internet la fel ca şi comunicarea sau simpla vedere.

În urma celor spuse cred că am lămurit pe toată lumea de ce nu este în regulă să-ţi faci o relaţie în care partenerii practic să fie la o distanţă destul de mare. Există probabil şi relaţii la distanţă reuşite însă sunt cazuri destul de puţine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?