Alianta Familiilor din România

"pentru familii adevărate si puternice"

   
 

 

 

Consiliul Europei împotriva Creationismului

Petre Costea, presedinte AFR

 

Pe 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a adoptat o Rezolutie care condamnă Creationismul si cere statelor membre ale Uniunii Europene să interzică predarea lui ca "disciplină stiintifică" în scoli. Pe 23 octombrie 2007, Alianta Familiilor din România ("AFR") a înregistrat o Scrisoare Deschisă la Consiliul Europei, cerând retragerea Rezolutiei. AFR este o organizatie a societătii civile, care promovează si protejează valorile familiei si libertătile religioase în România si în Uniunea Europeană.

Ce este Consiliul Europei?

Consiliul Europei ("CE") (a nu se confunda cu Consiliul Uniunii Europene - Council of the European Union), este o institutie pan-europeană din care fac parte 47 de tări, reprezentând 800 de milioane de europeni. Cu sediul la Strasbourg, Franta, scopul ei primordial este promovarea si apărarea drepturilor omului în tările membre. România face parte din CE. Rezolutia a fost adoptată cu un vot de 48 la 25, dar nici unul din voturile favorabile nu provine din estul Europei sau din tări care au fost supuse regimului comunist. În esentă, Rezolutia "cheamă cadrele didactice din tările membre să promoveze cunostinta stiintifică si predarea evolutionismului si să se opună în mod ferm oricăror încercări de a preda creationismul ca disciplină stiintifică." Textul integral al Rezolutie se află la www.coe.int/press.

Ce este Creationismul?

Creationismul este o explicatie stiintifică a creării Universului si originii speciilor asa cum sunt acestea descrise în Biblie. O nuantă recentă a Creationismului este "intelligent design," care îsi are originile moderne în Statele Unite. În anii recenti, s-a încercat introducerea lui în scolile publice din Statele Unite, cu putin succes, ca subiect didactic, si ca alternativă la evolutionism si darwinism. Recent, această miscare a pătruns în multe tări europene si chiar musulmane, în principal Turcia, iar în Europa Creationismul a luat amploare si în sânul minoritătii musulmane. Rezolutia deplânge amploarea si popularitatea Creationismului în Belgia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, si Marea Britanie. Cu toate că Rezolutia nu mentionează România, în ultima decadă Creationismul a câstigat teren si aici si a devenit un subiect de mare interes în rândurile cadrelor didactice, preotilor si pastorilor. În 2002, subiectul a fost tratat în cartea lui Firmilian Gherasim si Ion Vladucă – Ortodoxia si eroarea evolutionistă. În Statele Unite, valorile stiintifice ale Creationismului au fost recent punctate în cartea lui Dinesh D’Souza - What’s So Great About Christianity (2007), se pare cea mai recentă carte pe acest subiect.

Motivatia Consiliului Europei

Motivatia CE împotriva Creationismului e diversă, dar, văzută din perspectiva unui crestin sau al celor care au trăit experienta totalitară, ea este de-a dreptul stranie si îngrijorătoare. De fapt, editorialele multor publicatii din Statele Unite au etichetat Rezolutia drept un "cosmar," ("nightmare"), ceva "ireal" ("unreal"), sau un banc ("a joke.") Si nu e de mirare. Rezolutia denotă gândirea dominantă în cercurile occidentale privind religia si rolul ei în societatea contemporană. În mare măsură, motivatia repetă argumentele antireligie si anticrestine ale lui Richard Dawkins, profesor la Universitatea Oxford si autor al unui bestseller mondial, The God Dilusion, (2006), un atac vitriolic si vicios împotriva religiei.

Cu toate ca Rezolutia e lungă, întinzându-se pe 15 pagini, în esentă ea denuntă si etichetează Creationismul ca o teorie pseudo-stiintifică, antistiintifică, un pericol pentru drepturile omului si democratie, o influentă negativă asupra copiilor, o teorie nebazată pe fapte obiective si o teorie neconsistentă în argumentatie.

La scurt timp după adoptarea Rezolutiei, Suedia a fost prima tară care a introdus un proiect legislativ pentru interzicerea predării Creationismului începând din 2009.  Se prevede chiar si interzicerea predării în scoli a notiunii că moralitatea bazată pe Scriptură e obiectiv corectă.

Scrisoarea Deschisă a AFR

AFR a fost printre primele organizatii neguvernamentale care au reactionat împotriva Rezolutiei. În Scrisoarea Deschisă, AFR si-a exprimat îngrijorarea fată de emiterea Rezolutiei, afirmând în primul rând că Uniunii Europene nu îi este permis să îsi asume un rol fundamental în stabilirea continutului educatiei pe care părintii doresc să îl dea copiilor lor. În acest sens, AFR priveste Rezolutia ca o încercare de suprimare a drepturilor părintilor de a-si educa si învăta copiii în conformitate cu valorile lor morale si religioase.

De asemenea, scrisoarea deplânge faptul că CE nu a actionat ca un arbitru impartial si integru privind răspândirea ideilor creationiste în Europa. CE în fapt a adoptat si sustinut o explicatie unică privind originea universului si a speciilor, în principal evolutionismul si darwinismul, excluzând alte teorii care promovează puncte de vedere diferite. Motto-ul Uniunii Europene este "unitate în diversitate", un principiu fundamental de asociere pe care Rezolutia îl încalcă. Scrisoarea AFR descrie experienta totalitară a românilor în vremea lui Ceausescu, amintind că regimul comunist din România a făcut la fel – a adoptat evolutionismul si darwinismul ca teorii oficiale, excluzându-le pe celelalte.

De asemenea, scrisoarea AFR exprimă îngrijorarea privind încercările CE de a impune în Europa o ideologie oficială, unică si uniformă, adică evolutionismul si darwinismul, si de a suprima în acelasi timp teoriile contrarii. Fără îndoială, practica aceasta este una totalitară, asa cum sunt si consecintele ei nefaste. Impunerea unei ideologii unice si oficiale denotă impunerea uniformitătii de gândire si exprimare, o caracteristică a tuturor regimurilor totalitare. Ideologia de stat încalcă principiul diversitătii în gândire si al dezbaterii de idei.

Cu totul straniu si nefondat este atacul Rezolutiei împotriva Creationismului, ca pericol pentru drepturilor omului în Europa si pretutindeni. Pe de altă parte, scrisoarea AFR punctează realitatea obiectivă si istorică, că pluralismul religios a precedat si generat pluralismul politic, si nu invers. Reforma din secolul XVI a precipitat începuturile moderne ale democratiei în Europa, culminând apoi în America de Nord în Declaratia de Independentă a Statelor Unite. Dovada irefutabilă a unei relatii directe între teism si drepturile omului o constituie Statele Unite. Societătile care au înteles si au întemeiat drepturile omului pe principiile biblice si ale dreptului natural, privindu-le ca pe un dar din partea Creatorului, le-au protejat. În contrast, toate sistemele totalitare ale secolului 20 s-au bazat pe ateism, au negat drepturile omului, au cauzat cele mai intense conflagratii militare din istoria omenirii, genocidul si exterminările în masă.

Specific privind România, scrisoarea AFR arată că sondajele de opinie din România indică că majoritatea covârsitoare a românilor cred în Dumnezeu. Se poate afirma deci că aceeasi majoritate covârsitoare acceptă Creationismul si respinge evolutionismul. În consecintă, Rezolutia e privită ca o insultă la adresa cetătenilor României, mai ales dacă tinem cont că 45 de ani regimul comunist a căutat si el să elimine gândirea si sentimentele religioase ale românilor. Pe buna dreptate, AFR întreabă, de când si cum si-a arogat CE această autoritate? Se reaminteste de asemenea că amnezia de care dă dovadă CE cu privire la trecutul recent al Europei va putea determina repetarea atrocitătilor care au distrus Europa în secolul 20.

În final, scrisoarea AFR combate ideea stranie a Rezolutiei că predarea Creationismului generează confuzie în mintea copiilor. Dimpotrivă, se arată că darwinismul si evolutionismul nu le pot transmite copiilor moralitate, ci generează miscări intelectuale nesănătoase, bizare si opuse moralitătii si democratiei, printre care darwinismul social, eugenia, transumanismul, rasismul, eutanasia, etc. În contrast, religia favorizează formarea de cetăteni morali necesari oricărei societăti civilizate.

Agresivitatea ateismului

Prin Scrisoarea Deschisă, AFR caută să atragă atentia că în ultimii ani, agresivitatea ateismului a atins un nivel fără precedent, si pledează ca oamenii temători de Dumnezeu să se implice. Doar în ultimii doi ani, intelectuali de reputatie mondială, din Marea Britanie, Franta si Statele Unite, au publicat numeroase cărti care în mod deliberat insultă religia, crestinismul si practicile religioase. Dawkins chiar propune ideea că educatia religioasă a copiilor e o formă de abuz infantil care trebuie eliminat. La rândul lui, Michel Onfray, intelectual francez, incită secularismul la "lupta finală" împotriva crestinismului în The Atheist Manifesto (2006). Sam Harris, autor american, proclamă iminenta sfârsitului credintei religioase în The End of Faith (2006), iar Christopher Hitchens ridiculizează personalitatea lui Dumnezeu în God Is Not Great (2006).

O strategie bine definită a miscării ateiste începe să se cristalizeze la nivel mondial, tintind copiii si generatia tânără, îndoctrinându-i cu ură la adresa religiei si în primul a crestinismului. În fata acestor realităti, AFR cheamă fiecare familie, preot, pastor, dascăl si lider de tineret să se informeze privind acest fenomen îngrijorător si să vegheze asupra învătăturilor la care copiii nostri si tânăra generatie sunt expusi. Doar nebunul spune în inima lui (iar în zilele noastre, în public) că nu este Dumnezeu (Psalmul 14:1), pe când omul temător de Dumnezeu devine întelept căutându-si si cunoscându-si Creatorul. (Pilde 1:7)

pagină sus